Prof. SEVER  URSA, ctitorul muzeului „Cuibul visurilor” Maieru, ctitorul de „veşnicie”…

Toată viaţa a căutat şi a întreţinut comori. De numele Domniei Sale sunt legate două muzee şi o şcoală: Muzeul memorial „Liviu Rebreanu” din Năsăud (Prislop), Muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru, la fel ca şi Şcoala Generală de aici. A avut un rol determinant în înfiinţarea muzeului din Prislop al cărui prim custode a fost, iar în privinţa muzeului din Maieru se poate spune că este creaţia sa integrală. Cu alţi căutători de comori mai mici a cotrobăit prin podurile şi găbânaşele sătenilor şi au alcătuit un muzeu etnografic, istoric şi literar care răspunde oricăror exigenţe ale instituţiilor de acest fel. De asemenea, a ocupat mulţi ani funcţia de director şi de profesor la Şcoala Generală din Maieru, devenită Grup Şcolar, iar apoi Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu”, încât a reuşit să creeze alte comori: la un moment dat aproape toate cadrele didactice de la această şcoală erau foştii săi elevi.
S-a născut în satul Poiana Cătunenilor, comuna Ilva Mare, judeţul Bistriţa-Năsăud, din părinţi ţărani, Augustin şi Victoria, la 8 martie 1932. Peisajul în care se află mica localitate este mirific. Numai vulturii şi jivinele pădurii trăiesc în vecinătate. În rest păduri, dealuri şi văi, spaţiu mioritic tipic. De la vulturi a luat copilul de odinioară aspiraţia spre înalt şi a urcat pe scara socială şi profesională cât a putut mai sus. După cunoştinţele, harul şi talentul său ar fi putut onora o catedră universitară, dar s-a limitat la Năsăud, Maieru şi Sângeorz-Băi. După strămoşii dinspre tată este măierean şi a răspuns chemării străbunilor…
Între anii 1940-1945 a fost refugiat, împreună cu părinţii, în Bucovina, la Vatra Dornei, Iacobeni, Stulpicani, din vechiul judeţ Câmpulung, unde a terminat şcoala primară, începută la Ivăneasa (Ilva Mare), cătun apropiat de locurile natale.. Clasa I de liceu a făcut-o Câmpulung Moldovenesc, în anul şcolar 1943-1944. A fost apoi refugiat, din calea frontului, la Ineu, Arad, locul de naştere al scriitorului Ioan Slavici. La Ineu, nume cu rezonanţe înalte, comun pe cursul superior al Someşului Mare, a început clasa a II-a de liceu.
Perioada pribegiei a fost una dintre cele mai grele din viaţa sa.. Tatăl său a fost rănit pe frontul din răsărit, iar mamă-sa era bolnavă. Şi totuşi nu şi-a pierdut încrederea în viaţă, în viitorul său.
A urmat clasele III-IV în mod particular la Liceul „George Coşbuc” din Năsăud. Între anii 1948-1952 a făcut Şcoala Normală tot la Năsăud şi a obţinut diploma de învăţător, ca premiant. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Filologie din Cadrul Universităţii „Victor Babeş” din Cluj, pe care a absolvit-o în 1956, cu diplomă de profesor de limba şi literatura română, printre cei dintâi. La recomandarea regretatului profesor universitar Ioan Breazu, a fost repartizat provizoriu la Muzeul Grăniceresc din Năsăud, spre a se ocupa de casa din Prislop a familiei Rebreanu, începând cu 1 august 1956.
A lucrat Ia Prislop doi ani, cu multă pasiune, mulţumit că acest lucru îl leagă de Năsăudul legendar. După aprecierile unora dintre profesorii săi, calitatea pregătirii i-ar fi dat dreptul la o catedră universitară, dar prigoana politică asupra tatălui său, precum şi dragostea faţă de meleagurile năsăudene l-au fixat definitiv în zonă.
Cu un grup de colaboratori entuziaşti, între care regretaţii colegi Ioan Nichifor Someşan şi Septimiu Pop, a lucrat între 1 august 1956 şi 1 septembrie 1958 la reconstituirea şi întemeierea casei memoriale din Prislop, ca întâiul muzeograf , urmând regretatul Mihai Martin.
În 1958 s-a căsătorit cu învăţătoarea Doina Sângeorzan din Maieru şi s-a transferat în comuna dintre cele trei Măguri pe care le-a „botezat” după numele eroilor rebreniei: Ion, Apostol Bologa şi Petre Petre. Timp de 45 de ani a funcţionat la Maieru ca profesor şi muzeograf. Încă cu un an înainte proiectase şi la Maieru un muzeu, pornind de la o expoziţie memorială în holul şcolii.
Din căsătoria cu doamna Doina au rezultat doi băieţi: Liviu (1960), profesor de educaţie fizică şi Ovidiu (1962) lector universitar de limba engleză, director la centrul „Acces” din Cluj- Napoca. Ambii sunt căsătoriţi.
Astăzi profesorul Sever Ursa a lăsat catalogul într-un raft din cancelaria şcolii, iar activitatea de muzeograf a lăsat-o moştenire generaţiilor mai tinere, încât scriitorul Ion Lăpuşneanu i-a dedicat o epigramă: “La Maieru am poposit adeseori./ Ne-a-ntâmpinat Sever cu mintea sa de zeu./ Sub Măgura cu frunze şi cu flori,/ Va deveni cu timpul o piesă de muzeu…”
Muzeul s-a dezvoltat mereu, până la stadiul actual, devenind o veritabilă instituţie de cultură rurală, cum este apreciat de specialişti şi alţi vizitatori. A fost sprijinit de către familia Rebreanu, de către familia sa, precum şi de săteni şi elevi. Apoi, de către Complexul Muzeal de la Bistriţa, în frunte, la acea vreme, cu directorul Ioan Mircea Prahase, care a afiliat muzeul, acordându-i muzeografului Sever Ursa o indemnizaţie bănească începând cu 1 septembrie 2002. Până atunci a muncit fără plată vreme de 45 de ani. În anul 2008 muzeul „Cuibul Visurilor” a împlinit 50 de ani.
Paralel cu activitatea didactică şi muzeografică Sever Ursa a desfăşurat şi o activitate publicistică. A debutat în 1956, cu reportajul ,,În satul lui Ion”, publicat în „Gazeta literară”. Apoi, a continuat la Maieru, cu câteva eseuri bine apreciate, tot cu tematică rebreniană.
Între anii 1969-1979, a obţinut toate gradele didactice cu nota maximă. În perioada 1 mai 1984-20 ianuarie 1990, a deţinut funcţia de director al Şcolii Generale din Maieru, care poartă în prezent cu mândrie numele lui Liviu Rebreanu. S-a pensionat din funcţia de director.
La Maieru a iniţiat şi condus în permanenţă Cercul literar folcloric „Liviu Rebreanu”, cu care a înzestrat mereu muzeul, care numără şapte secţiuni distincte, cu o bibliotecă proprie de peste 7000 de volume din donaţii, în edificiul propriu. A înfiinţat încă din 1967 revista şcolară „Cuibul Visurilor”, cu 12 apariţii în faza ei de început (1967-1976), bineînţeles scrisă de mână, în prezent revista, în varianta tipărită, ajungând, fără întrerupere,  în cel de-al 23-lea an de existenţă.
În iunie 1974, a înfiinţat Societatea Culturală „Liviu Rebreanu” pe baza documentelor vechii societăţi (1927-1935). Împreună cu un grup de sprijin a pus bazele manifestării tradiţionale „Zilele Măierene”, cu întâlnirea periodică a fiilor satului. Dată fiind bogăţia folclorului local şi a tradiţiilor atât de bogate din această subzonă etnofolclorică, în vara anului 1964 a înfiinţat Ansamblul folcloric „Cununa Maierului”, cuprinzând mai multe datini şi dansuri locale apreciate cu înalte premii interne şi internaţionale, transmise şi retransmise pe posturi de radio şi televiziune, precum şi în presa scrisă, în colaborare fructuoasă cu personalităţi în domeniu ca Marioara Murărescu, Valeria Peter Predescu, Nicolae Gălăţean, Cornel Pop, Corneliu Botoş şi alţii.
Cu ocazia întâlnirii cu fiii satului, în cadrul „Zilelor Măierene”(14-15 octombrie 1995), Consiliul Local, în numele tuturor sătenilor, i-a conferit profesorului Sever Ursa titlul de Cetăţean de Onoare al Maierului.
Ca profesor de limba şi literatura română a fost selecţionat de 11 ori în Comisia Centrală a Concursului tradiţional „Mihai Eminescu”, ca examinator şi ca apreciere a prestaţiei profesionale.
Numai în perioada 1990-2007 a participat cu comunicări ştiinţifice la peste 90 de simpozioane şi întruniri culturale, profesionale etc. În 1996, luna mai, a înfiinţat revista „Cuibul Visurilor”, aflată, după cum aminteam, în cel de-al 23-lea an de apariţie, sprijinită redacţional de un prestigios şi distins grup de colaboratori: Icu Crăciun, Viluţ Cărbune, Iacob Naroş, Macavei Al. Macavei, Ilie Hoza, Liviu Ursa, Ioan Mircea Prahase, Viorel-Daniel Partene sau regretaţii dr. Lazăr Ureche, şi Alexandru Raţiu, majoritatea foşti membri ai Cenaclului „Liviu Rebreanu”, foştii lui elevi eminenţi. Director al revistei „Cuibul Visurilor este profesorul Sever Ursa şi după pensionare.

De asemenea, a publicat peste 150 de articole, eseuri, reportaje, recenzii, studii, interviuri în presa scrisă sau la radio şi televiziune, dintre care amintim: „Liviu Rebreanu în satul copilăriei sale”, în „Arhiva Someşană”, serie nouă,  Muzeul Năsăud, 1972, pp.95-201; „ Valorificarea elementelor de istorie locală într-un muzeu sătesc”, în ,,File de istorie”, vol. III, Bistriţa, 1972, pp. 195-2001; „Pledoarie pentru lectura model a textului literar”, în ,,Limbă şi literatură”, Bucureşti, vol. II, 1976, pp. 186-190; „Pe urmele lui Liviu Rebreanu” (în colaborare), în „Cronica”, 12 decembrie 1975; „Vine fruntea cununii… “, în „Ecoul”, 23 septembrie 1978; „Maieru – cuibul visurilor dar şi al împlinirilor”, în „Ecoul”, 12 mai 1981; „Iustin Ilieşiu, poetul refugiaţilor ardeleni”, în „Răsunetul”, nr. 1334, 21 martie 1995 ş.a. Numai în „Cuibul Visurilor” a publicat peste 100 de articole, reportaje şi studii.
A publicat mai multe volume fie în colaborare, fie în volume de autor: „Bistriţa-Năsăud, vatră folclorică” (coautor), Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1979; „Muzeistica şcolară”, în volumul „Enciclopedia practică a copiilor”. Editura „Ion Creangă”, Bucureşti, 1982; „Constelaţia Liviu Rebreanu” (coautor). Editura Macarie, Târgovişte, 1994; „Omagiu lui Liviu Rebreanu”, ediţie revăzută şi adăugită. Editura Macarie Târgovişte, 2006; ,,Sfinte firi vizionare…”, (în colaborare), Editura Gloria, Cluj-Napoca, 2000; „Poezii de Iustin Ilieşiu”, antologie, Editura Napoca Star, 2006. Alte volume care nu au fost terminate poate îşi aşteaptă stadiul de finalizare: „Drumuri spre izvoare” (eseuri), „Vasile Rebreanu, dascăl şi folklorist”, „Monografia şcolii măierene”, „Maierul în conştiinţa lui Rebreanu”…
Scriitorul Sever Ursa a fost preşedinte de onoare al Societăţii Scriitorilor Bistriţeni din anul 2007. Şi-a desfăşurat activitatea şi în Comitetul Central al ASTREI, fiind membru al acesteia. Despre activitatea Domniei Sale în cadrul Asociaţiunii a relatat pe larg profesorul Ioan Seni, preşedintele Despărţământului Năsăud al ASTREI care arată, printre altele, că profesorul Sever Ursa n-a lipsit de la nici-o adunare generală a Despărţământului Năsăud şi nici de la vizitele în Republica Moldova şi încheie astfel: „… despre distinsul apostol al satului Maieru s-a scris şi se va mai scrie încă mult şi frumos, ca despre un adevărat model pe care ar vrea să-1 atingă cât mai mulţi dintre noi. Cred că secretul performanţelor profesorului Sever Ursa îl putem descoperi în sintagma lui J. Galsworthy: «Prima condiţie a victoriei este sacrificiul»”.”‘Profesorul Ursa însă mărturiseşte că nu se simte sacrificat, ci un învingător optimist: „Mă bucur că rămânerea mea la Maieru nu a fost şi nu este o stare pe loc, ci o stare de spirit, o onoare. Socot că am avut şansa să lucrez într-o comună şi o şcoală cu o luminoasă vedere la lume, între oameni curajoşi şi păstrători de credinţă şi datini, cu vocaţia hărniciei şi cruţării
spiritualităţii strămoşeşti”.
Pentru activitatea Domniei Sale este apreciat de măiereni şi de toţi cei care l-au cunoscut. A fost decorat şi distins cu multe diplome dintre care amintim: Ordinul Muncii, clasa a III-a (1981) şi Meritul Cultural, clasa a III-a (2006). Însă numărul acesta este cu mult mai mare şi variat.
Domnul profesor Sever Ursa este un OM, este un APOSTOL, este un ZIDITOR, este un „CTITOR DE VEŞNICIE”, care ni se adreasează fiecăruia dintre noi, spunându-ne aşa: „Mi-am consacrat anii cei mai frumoşi ai vieţii descoperiri şi valorificării comorilor de grai şi de suflet ale acestor plaiuri de dor românesc, bazându-mă pe convingerea că, pe lângă profesia de dascăl – una dintre cele mai luminoase din lume -, se cuvine să fii un permanent animator cultural în orizontul larg al actualităţii, sub pecetea de argint a cuvintelor marelui Rebreanu: ‹‹În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele››. Mulţumesc tuturor colegilor şi prietenilor care au lăudat strădaniile unui dascăl din “Cuibul visurilor…”