„Cuibul visurilor”… Aşa i-a spus Liviu Rebreanu, Maierului, pentru că n-a cunoscut sat românesc mai frumos. „În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele”, mărturisea el întotdeauna… De aceea, această sală se numeşte chiar aşa…
Ea adăposteşte peste 300 de obiecte, în majoritate colecţionate din casele în care romancierul a locuit cu părinţii, în copilărie, ori de la casele vecine. Ele au fost aşezate într-o suită tematică corespunzătoare momentelor principale ale vieţii omului: naşterea, copilăria, şcoala, viaţa şi ocupaţiile casnice, zestrea, portul, meşteşugurile şi arta strămoşească, adică, într-un cuvânt, etografia locală. În acelaşi timp, aceste obiecte dragi lui Rebreanu, reconstituie artistic atmosfera primilor lui ani de viaţă în „Cuibul visurilor”.
Astfel, în prima expoziţie ne sunt prezentate multe familii cu 10 şi mai mulţi copii, mame eroine, la fel ca şi Ludovica Rebreanu, mama scriitorului, care a avut şi ea 14 copii. O bancă veche de scris, tăbliţe de ardezie, sau condeie de piatră refac atmosfera şcolii de altădată, iar caii de vatră, tigăiţa cu picioare, pirostria, opaiţul sau felinarele luminează vatra ce a fost odată.
Într-o altă parte se reconstituie un colţ din „casa dinainte” a Procopoaiei, una dintre gazdele familiei Rebreanu, cu blidarul, cu icoanele pe sticlă, cu aceleaşi cingeauă vechi, cu părătarul şi o veche ladă de zestre, aşezată între nişte scaune foarte vechi. Nu lipsesc costumele locale, care se purtau acum două secole, nici alte numeroase piese ale costumului ţărănesc, dar nu numai, toate completând armonios această „rudă” de zestre.
Dacă amintim de unul dintre cele mai vechi şi mai necesare meşteşuguri casnice ale moaşelor şi strămoaşelor noastre, şi anume ţesutul, aici sunt expuse majoritatea uneltelor folosite, de la cujeică la prima maşină de tors, de la meliţă la piepteni şi ragilă, de la sucală până la stative şi tot aşa…
Ultima expoziţie din sala aceasta este reprezentată de uneltele sau vasele foarte vechi, unele chiar din secolul al XVII-lea: mojare, ploşti, clopotori, plăcintăriţă, şpriţ de făcut cârnaţ, solniţă, piuă, lingurar, podişoare de colţ, fier de călcat (ticlazău), coleşăr, raşpă şi altele.
Iar la miojlocul sălii atmosfera e întregită de o masă aparţinând familiei învăţătorului Silviu Coruţiu, vecini şi prieteni cu familia romancierului, acoperită cu o frumoasă faţă de masa în care culorile drapelului nostru sunt prezente, ca şi în alte minunate ţesături locale…
